Consumul
iStoma vă permite să aveți o evidență riguroasă a consumului
pentru a avea o imagine mai clară asupra activității clinicii
dumneavoastră.
În acest fel veți putea afla cu ușurință:
- Care este consumul clinicii pe luna aceasta (în funcţie de sediu dacă aveţi mai multe sedii);
- Care este consumul realizat cu un anumit pacient luna aceasta și care este valoarea intervențiilor facturate către acesta;
- Care sunt intervențiile facturate de un anumit medic și care este consumul realizat de acesta pentru a realiza acele intervenții.
Prin consum se înțelege atât o lucrare plătită către laborator cât și un
produs achiziționat de la un furnizor.
Deoarece, în mare, consumul asociat unei intervenții este același,
iStoma vă permite să definiți la nivelul fiecărei intervenții
fișa de consum a acesteia.
În cazul în care lucrați cu un singur furnizor/laborator este bine
să-l precizați pentru ca iStoma să știe de unde să-și ia prețul asociat
consumului.
La nivelul intervenției definim un consum și nu un cost deoarece lista de
prețuri se poate modifica în timp însă consumul (ca tip de produse și
cantitate) rămâne constant.
Definirea fișei de consum a unei intervenții se face în Meniu
stânga->Setări->Medical->Intervenții->(Intrăm în ecranul de detaliu
al unei intervenții)->Fișă consum.
În cazul în care apar modificări din punctul de vedere al consumului la
realizarea/facturarea unei intervenții (sau doriți să precizați furnizorul de la
care ați cumpărat un anumit produs, sau cantitatea/prețul acestuia), aveți
oricând posibilitatea de a modifica fișa de consum a unei intervenții, direct
din ecranul de detaliu al acesteia:
Rezumatul consumului realizat într-o anumită perioadă se regăsește în
Meniu stânga->Financiar->Financiar
Accesând butonul de detaliu al consumului aveți acces la lista de produse
consumate în această perioadă putând totodată filtra această listă în funcție de
un anumit pacient sau medic.